HOTĂRÎRE nr. 677 din 1 octombrie 1991
privind înfiinţarea şi organizarea Centrului de studii europene în probleme etnice
Guvernul României hotărăşte:
Articolul 1
Se înfiinţează Centrul de studii europene în probleme etnice, denumit prescurtat C.S.E.P.E., avînd personalitate juridică şi sediul în Bucureşti.
Articolul 2
C.S.E.P.E. va fi organizat şi va funcţiona ca institut al Academiei Române, prin reorganizarea Laboratorului privind comunicarea socială şi interetnica al acesteia. În realizarea scopurilor sale, centrul va colabora cu instituţii, asociaţii sau organizaţii interesate din România şi din alte state europene, precum şi cu organisme de profil ale O.N.U., U.N.E.S.C.O. şi Consiliului Europei şi alte organizaţii internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale cu preocupări în acest domeniu.
Articolul 3
C.S.E.P.E. are ca scop studierea diverselor aspecte cu privire la grupurile etnice, lingvistice sau religioase din Europa, a evoluţiei acestora şi a comunicării interetnice, precum şi promovarea unor standarde comune în ceea ce priveşte drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor etnice, religioase sau lingvistice şi păstrarea identităţii acestora.
Articolul 4
Pentru realizarea acestui scop, C.S.E.P.E. va desfăşura, în principal, următoarele activităţi:
a) elaborarea de studii, monografii, albume şi alte materiale ilustrative referitoare la grupuri etnice care trăiesc pe teritoriul statelor europene, cum sînt: aria de raspindire, compozitia numerică, evoluţia şi particularităţile istorice, limbile vorbite, religiile practicate, cultura, educaţia, etnografia, folclorul, legislaţia specifică, instituţiile democratice etc.;
b) elaborarea de studii interdisciplinare şi comparative, inclusiv cu participarea unor cercetători şi specialişti din alte tari, cu privire la situaţia grupurilor etnice din ţările europene;
c) organizarea de reuniuni, seminarii, simpozioane, consultări şi alte activităţi comune cu organizaţii neguvernamentale care au preocupări în domeniul etnic, schimburi de publicaţii şi materiale, precum şi alte activităţi, cu participare românească şi internationala;
d) asigurarea documentării şi informării referitoare la grupurile etnice (convenţii şi documente internaţionale, legi, studii şi publicaţii, filme documentare, video-casete, discuri, referinţe bibliografice, alte lucrări), inclusiv prin conectarea la reţele informatice de documentare din România şi din alte tari.
Unele din aceste activităţi pot fi desfăşurate şi contra cost, la cererea beneficiarilor.
Articolul 5
C.S.E.P.E. va publică un buletin privind activităţile sale.
Articolul 6
C.S.E.P.E. va fi condus de un colegiu general, compus din oameni de ştiinţa şi experţi din România şi din alte tari europene, precum şi din cadrul organizaţiilor internaţionale cu preocupări în acest domeniu, desemnaţi de asociaţiile, instituţiile sau organizaţiile române şi străine interesate şi confirmati de către Biroul Prezidiului Academiei Române.
Activităţile curente ale C.S.E.P.E. vor fi conduse de un consiliu ştiinţific, format dintr-un director executiv şi un număr de membri desemnaţi de Biroul Prezidiului Academiei Române. Directorul executiv va reprezenta centrul în relaţiile cu persoane fizice şi juridice. Structura personalului centrului este prevăzută în anexa*), care face parte integrantă din prezenta hotărîre.
Articolul 7
Cheltuielile C.S.E.P.E. vor fi acoperite prin subvenţii din partea Guvernului român, acordate prin bugetul Academiei Române, prin contribuţii ale organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvernamentale, prin donaţii şi alte liberalităţi, precum şi prin veniturile realizate din activităţile desfăşurate contra cost.
Programele C.S.E.P.E., care au caracter de manifestări internaţionale sau implica participarea unor instituţii ori specialişti străini, vor fi aprobate de către colegiul general.
Articolul 8
Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.S.E.P.E. şi încadrarea, personalului vor fi aprobate de consiliul ştiinţific, cu avizul Biroului Prezidiului Academiei Române, în condiţiile legii.
Articolul 9
Personalul preluat de la Laboratorul de cercetări privind comunicarea socială şi interetnica se considera transferat în interesul serviciului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Articolul 10
Ministerul Economiei şi Finanţelor va introduce modificări corespunzătoare în indicatorii economici şi financiari ai bugetului Academiei Române.

Notă *) Anexa se comunică celor interesaţi.
PRIM-MINISTRU
PETRE ROMAN