Mass-media romaneasca a preluat cu stupoare declaratia provocatoare a presedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin, care reitereaza ideile tizului sau Lenin si ale Kominternului, conform carora Romania este un stat multinational care trebuie sa acorde dreptul popoarelor la autodeterminare etnica. Chestiunea este grava intrucat vine de la presedintele statului vecin, care intra mai apoi in consideratii istorice aratand agresiunea romaneasca din timpul razboiului impotriva “pasnicului sau popor”. La care pasnic popor se refera nu este clar, intrucat Basarabia s-a unit cu Romania in anul 1918 si a fost anexata in urma ultimatului sovietic din anul 1940, consecinta a Pactului Ribentrop-Molotov. Probabil ca pasnicul popor este cel “sovietic”, ai carui conducatori trimiteau in 1917 si 1924 comandouri de teroristi pentru a provoca asasinate politice in Romania si instaurarea Republicii Sovietice Moldovenesti. In timpul ocupatiei sovietice de pana la declansarea razboiului impotriva URSS, Basarabia a fost supusa unui regim dur de epurare etnica, reluat apoi dupa 1944. Circa 1,5 milioane de basarabeni au fost deportati, lichidati sau fortati sa-si paraseasca caminul intre 1940-1941, 1944-1986 si toate aceste procese au fost abil subtilizate prin recursul la aceeasi ideologie moldovenista precum aceea a dlui Voronin.
Pretextul care a stat la baza declaratiei lui Voronin este prezenta unei “delegatii” formata din trei persoane, care s-a prezentat in Parlamentul de la Chisinau ca fiind fondatori ai asociatiei “Comunitatea Moldovenilor din Romania”, supusa, chipurile, in patria lor unei discriminari etnice, intrucat nu li s-ar recunoaste drepturile etnice si culturale in Romania. Acestia se considera indreptatiti a vorbi in numele a 10 milioane de romani a caror singura diferenta este ca traiesc in estul Romaniei, adica in Moldova (asa cum banatenii sunt romanii de la vestul Romaniei, adica din Banat, asa cum italienii care locuiesc in Sicilia se numesc si sicilieni, asa cum locuitorii Calabriei se numesc calabrezi, francezii din regiunea pariziana se numesc si parizieni, iar americanii care locuiesc in spatiul metropolitan al New-York -ului pot fi numiti si new-yorkezi fiind oricum mai multi decat moldovenii. Cu toate acestea inca nu s-a ivit un francez deopotriva cinic si mediocru incat sa-i numeasca pe parizieni grup etnic diferit de restul francezilor nici un italian care sa fondeze Comunitatea etnicilor new-york-ezi din America. O atare atitudine este deopotriva cinica, mediocra si primitiv agresiva. A spune despre prahoveni ca sunt “etnici” discriminati in Romania pentru ca traiesc in judetul Prahova ar suna comic daca n-ar fi absurd si tragic deopotriva. Si totusi o atare strategie vine, pentru moldoveni, de la “moldoveanul” Voronin.
Exista o similitudine de nume, scop si actiune intre asociatia “moldovenilor din Romania” si o alta, intitulata “Comunitatea Aromana din Romania”, ai caror reprezentanti, in urma cu doi ani, se considerau delegatii a 150 de mii de aromani, si doreau inregistrarea ca minoritate etnica in Romania.
In acea vreme atrageam atentia asupra faptului ca, in viitor, se pot ivi cereri asemanatoare din partea unor indivizi stipendiati care sa-si aroge dreptul de a vorbi in numele moldovenilor, oltenilor, banatenilor, maramuresenilor (cazul Gherman este un exemplu asupra acestei bizare “contaminari”) etc. Interesant ar fi sa vedem cine se afla in spatele acestor “comunitati” si daca nu e vorba de una si aceeasi coordonare.
Aflam din interviul lui Voronin ca in conceptia sa etnolingvistica dobandita din invatatura maestrului sau I. V. Stalin in “lista etniilor permise in acest stat…, moldovenii… nu figureaza” intre etniile recunoscute de statul roman. Este un lucru alarmant cand agresiunea primitiva bazata pe incultura si mediocritate morala derivate din incapacitatea asumarii a marilor comunitati nationale care trec peste frontiere accidentale si peste proiecte geopolitice conjuncturale, mai mult sau mai putin cronicizate este ridicata la rang de politica de stat. Nu putem crede ca prin activarea unor politici neostaliniste vreunul dintre statele din regiune ar obtine vreun avantaj regional durabil.
Declaratia lui Voronin aduce statul roman la un moment de rascruce in politica fata de R. Moldova. Este evident ca aderarea la NATO si UE a Romaniei a deranjat Moscova, astfel incat se inmultesc provocarile din partea vecinilor ex-sovietici (daca avem in vedere provocarea ucrainiana cu infiintarea unei localitati pe Insula Serpilor).
Credem ca politica traditionala a Romaniei fata de R. Moldova trebuie abandonata, iar administratia de la Chisinau, sanctionata, pentru situatia conflictuala creata. Probabil ca o atitudine de rupere a oricarui dialog cu guvernele comuniste instalate la Chisinau ar fi mai productiva de acum inainte. “Comunismul este un regim criminal si terorist si atata timp cat la conducere exista comunisti, ii boicotam”, iata asertiunea care-ar trebui sa devina o lozinca pentru elita politica a Romaniei. Procedand astfel, aceasta poate proba ca are inca instinct romanesc.
Centrul European de Studii in Probleme Etnice, Academia Romana
Centrul de Geopolitica si Sociologie Vizuala, Universitatea din Bucuresti
Leave A Comment