CELE MAI IMPORTANTE ȘTIRI
- O decizie judecătorească dramatică pune în pericol existența Muzeului Etnografic „Anton Badea” din Reghin, care riscă să fie evacuat în 2028 în urma pierderii procesului cu moștenitorii maghiari, urmași ai unui fost primar din localitate. Salvarea acestei instituții reper și a patrimoniului său imposibil de strămutat depinde acum contracronometru de intervenția autorităților, Primăria fiind obligată să își exercite dreptul de preempțiune și să achiziționeze clădirea monument istoric pentru a evita o evacuare catastrofală pentru cultura locală. Radio România Mureș, 14 octombrie
- Bustul fostului primar român al Cernăuțiului, Traian Popovici, recunoscut ca „Drept între Popoare” pentru salvarea a aproximativ 20.000 de evrei de la deportare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost amplasat în cadrul complexului memorial din oraș pe 17 octombrie 2026, chiar în ziua în care s-au împlinit 134 de ani de la nașterea sa. BucPress, 17 octombrie
ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA
- Sâmbătă, 24 octombrie 2026, Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe va marca 36 de ani de activitate dedicată păstrării și promovării identității naționale prin lansarea unui volum omagial și desfășurarea celei de-a X-a ediții a Balului Costumului Popular. Mesagerul de Covasna, 19 octombrie
- Cu ocazia Zilei Armatei, pe 25 octombrie, Asociația Calea Neamului organizează o manifestare comemorativă la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, menită să cultive identitatea națională în rândul tinerilor și să protesteze împotriva marginalizării istoriei în sistemul de învățământ. Organizatorii solicită sprijin financiar din partea publicului pentru achiziția de steaguri tricolore și premierea elevilor participanți, asumându-și totodată lucrările de îngrijire a parcelei românești din cimitir. Tîrnoveanu
- Administrația UDMR a Primăriei Carei discriminează din nou comunitatea românească din localitate, după ce a refuzat să organizeze evenimente culturale identitare de Ziua Armatei, programând în schimb un târg de toamnă cu specific maghiar în centrul orașului, exact în timpul ceremoniilor militare dedicate eliberării localității de sub ocupația horthystă. Buletin de Carei, 21 octombrie
MINORITĂȚI ETNICE (EXTINDEREA STATULUI MAGHIAR ÎN ROMÂNIA)
- Mária Buzás-Fekete, subprefectul UDMR al județul Cluj, a fost demisă întrucât, nici la doi ani de la instalarea în funcție, nu a finalizat cursul de specialitate al Institutului Național de Administrație Publică solicitat de lege pentru poziția de subprefect (Transtelex, 16 octombrie). Demiterea ridică semne de întrebare față de accentul pus pe profesionalism în selecția cadrelor celei mai mari asociații a etnicilor maghiari din România, UDMR fiind „mereu portretizat ca partidul «de neînlocuit» datorită cadrelor sale „foarte bine pregătite”. (Romeo Couti, 17 octombrie)
- Acuzații grave aduse noii conduceri de la Budapesta din partea lui László Földi, potrivit fostului director operațional al Biroului de Informații maghiar (cu referire la actualul cabinet Péter Magyar): „Dacă acest guvern durează patru ani, Ungaria poate fi uitată…”, Földi califică politica externă a guvernului Péter Magyar- drept: „catastrofală” și a considerat că este o greșeală gravă că noua conducere nu numai că a înlocuit oficialii ministerului, ci și conceptul de politică externă. Expertul în securitate aduce și alte acuzații contondente noii puteri subliniind că noua elită „nu gândește din punct de vedere maghiar, ci reprezintă interese străine”. Magyar Nemzet, 17 octombrie
- Muzeul Steaua Roșie din Sfântu Gheorghe dedicat epocii comunismului a fost inaugurat. Muzeul aflat în subordinea primăriei din localitate a fost realizat cu sprijinul a aproape 11,5 milioane de euro din fondurile PNRR, spațiul muzeal este găzduit în fostul depozit de tutun al fabricii de țigări din Sfântu Gheorghe. La inaugurare a fost prezent și Emil Constantinescu alături de Kelemen Hunor, liderul U.D.M.R. Szekelyhon, 19 octombrie
- Prezent la Mădăraș-Harghita, ministrul ungar Zoltán Tarr a anunțat o nouă viziune a Budapestei față de etnicii maghiari, axată pe un parteneriat frățesc, finanțare transparentă și un dialog zilnic cu Guvernul României. Magyar Hirlap, 18 octombrie
- Elevii din România care studiază în limba maghiară au înregistrat rezultate peste media națională la toate cele trei componente ale testului PISA realizat în anul 2025 conform unui deputat UDMR. Menționăm, totuși, că rezultatele înregistrate de elevii maghiari nu au fost publicate oficial, singurele date disponibile despre testele Pisa din 2025 se referă la toată țara. Edupedu, 19 octombrie
- Menținerea în funcție a prefectului de Covasna, Ráduly István, deși a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, arată cum negocierile de partid ajung să protejeze funcționari cu probleme penale. Jurnalistul Romeo Couti critică dur atât UDMR pentru susținerea necondiționată a prefectului, cât și Guvernul României pentru că acceptă tacit această situație, sacrificând integritatea administrației publice de dragul alianțelor politice. Romeo Couti, 20 octombrie
- Subprefectul județului Arad, Csaba Tóth a preluat temporar atribuțiile de prefect al județului după demisia lui Mihai Pașca. Csaba Tóth, numit la propunerea UDMR, a fost prefect al județului Arad din 4 martie 2021 până pe 13 martie 2025, de subliniat faptul că în județul Arad, minoritatea maghiară are o pondere de doar 6,9%. Kronika, 21 octombrie.
- Opera maghiară din Cluj Napoca rambursează cheltuielile de călătorie pentru spectatorii care vin la spectacolele instituției culturale maghiare din alte aşezări într-un grup organizat. Kronika, 21 octombrie
- Preluarea companiei FrieslandCampina din România, care deține brandul Napolact, de către Sándor Csányi, al doilea cel mai bogat om de afaceri maghiar, a intrat în etapa finală. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a acordat deja propriul aviz fără a-l comunica, însă, public, acum așteptându-se aprobarea din partea Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD). Economica, 22 octombrie
MIGRANȚI ÎN ROMÂNIA
- Peste 21.000 de cetățeni străini locuiesc în prezent în județul Cluj, dintre care aproximativ jumătate în Cluj-Napoca. Cei mai mulți au venit pentru muncă sau studii. Potrivit primarului Municipiului Cluj: „problema nu este venirea muncitorilor străini în sine, ci riscul ca aceștia să ajungă marginalizați…”. Emil Boc avertizează că acești imigranți: „ Fac și cereri de întregire a familiei, pe bună dreptate, legal, care vor amplifica și mai mult condiția socială unde trăiesc și ne vom trezi că vom avea în Cluj, în 5, în 10 ani, zone unde poliția locală, poliția națională nu va mai putea interveni…”. De notat că în România- rata şomajului în trimestrul II 2026 a fost de 6,8%, în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de cea ȋnregistrată în trimestrul I 2026. Ziua de Cluj, 20 octombrie
- Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată pentru că s-a opus public importului de forță de muncă necalificată din țări non-UE, acesta îndemnând public anul trecut persoanele care comandă mâncare de pe platformele de profil să „refuze comanda dacă nu este livrată de un român”. Mediafax, 22 octombrie
COMUNITĂȚI ISTORICE
- Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță extinderea programului de burse de studiu destinat elevilor etnici români din Ucraina, prin includerea elevilor înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2025–2026, în școli cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Este vorba de peste 1.500 de elevi- conform în estimărilor DRP. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, 16 octombrie
- Anatolii Cocoș, primul președinte al filialei Odesa a Alianței Creștin-Democrate din Ucraina, semnează o analiză prin care explică faptul că moldovenismul încă acționează ca un instrument ideologic de asimilare de origine sovietică, propagat de autoritățile ucrainene prin asociații culturale artificiale conduse de foști agenți ai regimului, cu scopul clar de a provoca confuzie identitară în rândul românilor din sudul Basarabiei pentru a facilita ucrainizarea acestora. Bucpress, 16 octombrie
- Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu. Cele două candidaturi vor fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Basilica, 19 octombrie
- Noul prim-ministru al României, Luca Niculescu, a promis sprijin pentru școlile cu predare în limba română din Ucraina, prin manuale, profesori și burse, în timp ce noul ministru al Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a anunțat că îi va invita la București pe reprezentanții comunității românești din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia. Bucpress, 21 octombrie . De asemenea, noul prim-ministru a anunțat că va efectua prima sa vizită externă la Chișinău, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său din Republica Moldova, Vasile Tofan. Cu această ocazie, șeful executivului de la București a reafirmat că sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova și dinamizarea proiectelor strategice de cooperare bilaterală constituie priorități majore ale noului Guvern român. TVR International, 21 octombrie
DIASPORA
- Republica Moldova pune la dispoziția propriilor cetățeni din diaspora patru servicii online (în legătură cu problemele ce țin de documente, angajare, educație și servicii medicale) în caz de doresc să revină acasă. Știri Diaspora, 20 octombrie
- ROUNIT a organizat la Chișinău pe 15 octombrie o conferință dedicată întăririi cooperării economice dintre cetățenii României și Republicii Moldova aflați în diasporă. Știri pe Surse, 19 octombrie
- Clericii din Mitropolia celor două Americi, structura parte a Patriarhiei Române, s-au reunit în Canada la conferința anuală care, în acest an, a avut ca temă rolul familiei în viața Bisericii. Basilica, 19 octombrie
- Românii din Marea Britanie sunt invitați să-și exprime susținerea pentru introducerea limbii române ca materie de examen în sistemul britanic de învățământ, completând un formular adresat Parlamentului britanic. Campania de susținere a început după întâlnirea de pe 12 octombrie între ambasadorul României în această țară, asociația românilor implicată în demers și președintele Grupului parlamentar britanic pentru România. Menționăm că limba română este a doua cea mai vorbită limbă în Anglia și Țara Galilor. Basilica, 16 octombrie
- Comunitatea ortodoxă română din Lucca, Italia, a achiziționat biserica monument istoric în care își desfășoară slujbele, lăcaș cu o deosebită valoare simbolică în care a fost întronizat, în 2008, primul episcop ortodox român din Italia, demersul fiind finanțat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Basilica, 19 octombrie
Comenteaza