ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. În contextul în care Primăria municipiului Sf. Gheorghe a inițiat ridicarea unei statui dedicate lui  Petőfi Sándor, Forumul Civic al Românilor solicită primăriei un demers în oglindă, anume amplasarea unei statui dedicate lui Mihai Eminescu. Mureș Știri, 1 iunie
  2. În contextul demersului privind amplasarea statuii lui Mihai Eminescu la Sfântu Gheorghe, primarul Antal Árpád, refuză dialogul cu Forumul Civic al Românilor, catalogând organizația drept „extremistă” și minimalizând demersul prin argumentul că poetul român, spre deosebire de Petőfi Sándor, nu ar fi vizitat niciodată orașul. Într-o evidentă tentativă de dezbinare a comunității românești, edilul a anunțat că va negocia acest proiect exclusiv cu PNL, un partid care nu mai deține reprezentanți în consiliul local, ignorând astfel asociația civică inițiatoare a cererii oficiale. Erdely Magyar Televizio, 3 iunie
  3. În județul Satu Mare nu s-a marcat Ziua Tratatului de la Trianon (4 iunie), deși s-a promulga o lege în acest sens din anul 2020. Buletin de Carei, 4 iunie

MINORITĂȚI ETNICE (EXTINDEREA STATULUI MAGHIAR ÎN ROMÂNIA)

  1. La Sfântu Gheorghe, reprezentanți ai comunității maghiare și liderul partidului extremist ungar Mi Hazánk, Toroczkai László, au comemorat pe 4 iunie „trauma” Trianonului, marcând prin doliu și tragerea clopotelor destrămarea „Ungariei Mari”. Evenimentul reprezintă o contestare a realității istorice și a legitimității granițelor statului român unitar, consfințite prin tratatul de pace din 1920. Slager Radio, 3 iunie

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, emisiunea „Omul și timpul” de la TVR Cultural a difuzat în data de 31 mai, o ediție specială dedicată dramei asimilării și lipsei de sprijin instituțional pentru comunitățile istorice românești de peste hotare. Situația critică a acestora a fost analizată de prof. dr. Radu Baltasiu, directorul CESPE al Academiei Române, care a adus în prim-plan realitățile dure ale românilor din jurul granițelor, ale comunităților uitate de vlahi din Moravia și ale deportaților din Siberia. TVR Cultural, 30 mai

DIASPORA

  1. Asociația ROUNIT, cunoscută pentru facilitarea contactului între antreprenorii români din diaspora cu oportunitățile economice din țară, a lansat Departamentul Studenților Români de Pretutindeni din cadrul organizației pentru a forma viitoarea generație de lideri ai comunităților românești din diaspora. Știri pe Surse, 3 iunie
  2. Primăria Romei a inclus în standul oficial pregătit pentru evenimentul „MoBU – International Art Fair of Bucharest” expoziția „Visioni Daciche” axată pe reprezentarea dacilor în sculptura romană. Rotalianul, 2 iunie
  3. În perioada 29-31 mai 2026, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în regiunea Madrid din Spania printr-o serie de manifestări civice, culturale și religioase dedicate diasporei. Evenimentele au reunit oficiali europeni, reprezentanți sindicali și membri ai comunității în cadrul unei conferințe internaționale a poliției locale, al unor întâlniri culturale găzduite de Ambasadă și al slujbei de Rusalii oficiate la biserica românească din Coslada.  Curierul Național, 1 iunie
  4. Peste 100 de artiști români din țară și din diaspora se reunesc între 3 și 7 iunie la Târgul Internațional de Artă Contemporană MoBU 2026 din București, la inițiativa comunității ROUNIT. Evenimentul continuă celebrarea Zilei Românilor de Pretutindeni, având ca scop promovarea patrimoniului național și consolidarea legăturilor culturale la nivel global. Știri pe Surse, 2 iunie
  5. România înregistrează a doua cea mai mare rată de emigrație din lume, după Siria, exodul a milioane de cetățeni în căutarea unui trai mai bun ducând la depopularea masivă a localităților mici. Totuși, diaspora rămâne un pilon economic esențial, românii transferând în țară aproximativ 60 de miliarde de euro între 2013 și prima jumătate a anului 2025. Gândul, 31 mai